Prima pagină > Politica > Mai electoral românesc. Arc peste timp

Mai electoral românesc. Arc peste timp


Să tot fi avut vreo 8 ani. Poate mai mult, poate mai puţin, cine ştie? 1985? 1986? 1987? Nu are importanţă. Relevant e că acea lună mai semăna întrucâtva cu acest mai electoral românesc din 2012. Şi mai semăna, aşa zicea el, cu un mai interbelic bucureştean. Micul Paris. Bunicul meu pe linie paternă a lucrat la Bucureşti în tinereţe, în casă la industriaşul Malaxa. Şi cel pe linie maternă, doar că el a avut  o viaţă mai grea, a lucrat în fabrică. Tot la Malaxa.

Să revenim la 1985. Sau 1986. Sau cât o fi fost. Ploua de rupea în acel mai din 1986. Sau 1987. Sau cât o fi fost. Stătea bunicul meu pe scările casei, pe trepţi cum se spune la noi în Valcău, se uita cu un aer satisfăcut spre apa ce se scurgea spre stradă. Uliţă, i se spunea pe vremuri, deşi era deja DJ191D. Iar mustaţa bunicului, stil Hitler, sau Chaplin ca să  fim politically-correct, degaja un aer de împlinire, de mulţumire. Strângea bota cu mâinile şi parcă îi venea să ţuce apa ploii:

-Ploile dă mai aur ajung!

Evident, se referea la agricultură. Sincer, pe mine ploaia aia mă cam încurca, nu prea mă puteam duce să bătucesc iarba bunicului cu lapta, sau să sparg geamurile mamei. Hou! De când e iarba a bunicului şi de când geamurile-s a  mamei? Cred că de când e lumea şi pământul. Pe mine, în vremea aia, cerebogarii mă entuziasmau cu siguranţă mai mult decât ploaia pe nenea. Îi prindeam şi făceam morişcă. Trăgeau ca fraierii la neoanele de pe uliţă. Atunci când neoanele nu erau sparte de noi în prealabil.

-Hmm, ce fain iera pă vremea asta în Căpitală!

-Da ce era aşe dă  fain neni?

-Erau alejerile! (Râde) Beam şi dă la năţionali şi dă la libărali, da’ pă libărali îi fentam fest! 

-Ce-s ale neni, năţionali, libărali?

-Partide, fătu-mieu.

-Partidu comunist… (am apucat sa pronunţ, de altfel nu auzisem despre altceva asociat cuvântului partid până atunci). Iar mustaţa nenii degaja enervare maximă. N-o să ştiu niciodată dacă la mă-sa în … mi-a fost adresat mie pentru nefericita întrerupere a unor amintiri plăcute din Micul Paris interbelic sau Partidului în cauză, unicul în circulaţie în epoca respectivă. Sau amândorura.

File:Iuliu Maniu.jpg   Aşadar şi pe vremea aia se bea şi din stânga şi din dreapta. Dar măcar ţăranii noştri ştiau cine a făcut Unirea şi mai ştiau că Maniu e unul de-al lor. Deşi era mare domn advocat la Căpitală. În consecinţă, votau cu ţărăniştii. Ploile de zilele astea mi-au adus aminte de acea conversaţie ciudată al cărei sens l-am înţeles abia după 1989. Cât pe ce să zic Revoluţie, dar m-am oprit la timp. Ce păcat că nu l-am întrebat mai multe pe nenea!  Ce păcat că nu înţelegeam mai multe… Sau poate ce noroc!? Sunt atâţia alţii care nu înţeleg nici astăzi! Şi aşa vor muri… „Lasă-i Mitică, să …”

Pentru cei care nu cunosc graiul crişan:

lapta = minge

cerebogar = cărăbuş

morişcă = jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârtește în mână și produce un sunet caracteristic (cf. http://www.dexonline.ro)

 

 

foto: Wikipedia

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: