Prima pagină > Politica, Social > La raport!

La raport!


Unul din lucrurile susținute în campania electorală a fost transparența. Mi se pare normal ca fiecare persoană aleasă să spună ce face în calitate de ales, fie el primar, viceprimar, consilier local, consilier județean, parlamentar etc. Au trecut câteva luni bune de la alegerile locale așadar mi se pare normal să arăt ce am făcut ca și consilier local în comuna Valcău de Jos.
Încă de la prima ședință de Consiliu Local am cerut să se facă un calendar cu lucrările de reparație a drumurilor, șanțurilor și podurilor, acest calendar să fie făcut public, oamenii să știe exact la ce sectoare de drumuri se va lucra într-o anumită perioadă de timp. Să se lucreze mai organizat, nu la hei-rup, în baza urgențelor care apar. Mi s-au dat asigurări că există un asemenea calendar, dar de văzut, nu l-am văzut în veci. Am insistat în mod deosebit asupra unei situații grave apărute în urma ploilor abundente la podul aflat pe DJ191D, mai sus de Școala din Valcău de Jos. Mai mult, am făcut o sesizare la Consiliul Județean, președintelui CJ Tiberiu Marc, după cum se vede din fotografiile alăturate. Spre bucuria noastră a tuturor, situația s-a remediat.


În luna august, în urma inițiativei mele s-a pus în scenă spectacolul de teatru ”Cerere în căsătorie!”, din cadrul campaniei ”Cultură-n șură”. Aceasta este realizarea care mi-a adus, personal, cea mai mare satisfacție. Pentru că în numele artei, pentru a vedea un spectacol de teatru de calitate, au fost prezenți aproximativ 200 de persoane. Sunt multe persoane care au contribuit la succesul acestei inițiative, le mulțumesc tuturor! Vreau să mă opresc aici asupra unor aspecte: încă de la început am avut sprijinul colegilor din Consiliul Local, începând cu primarul Ionel Roșan. Sprijinul concret din partea Consiliului Local a constat în plata cazării echipei teatrale, adică 320 RON, precum și asigurarea unor bănci pentru spectatori. Alte costuri au fost suportate de mine (printre altele, masa de prânz pentru echipă), iar cina a fost oferită de Chiș Gheorghe din Valcău de Sus, consilier local din partea ALDE.afis teatru Mi-ar plăcea ca orice instituție publică, începând cu primăriile, să se comporte la fel, să publice întotdeauna costurile pentru orice lucrare se execută. Ai făcut un pod, a costat atâta, am cumpărat o bancă, a costat atâta și a fost executat de firma cutare etc. Iar lucrurile astea să se facă publice din propria inițiativă, să se întâlnească primarii, consilierii locali cu cetățenii și să le spună: în ultimele 6 luni am făcut aia, aia, aia. Ne-a costat atâta. Așa făcând și cetățenii pot judeca singuri dacă prețurile sunt corecte sau nu.
La scurt timp după alegerile locale majoritatea din Consiliul Local (primar, viceprimar, consilierii PSD + PNL) au insistat să mai adauge un post în Organigramă, să mai angajeze o persoană în cadrul Primăriei. Și nu orice post ci unul de conducere, Administrator al Primăriei. ”City manager”, cum i se zice mai nou. Pentru ce să mai plătim, din banii vălcăuanilor, încă o persoană care să facă munca primarului și a viceprimarului? Am considerat că un astfel de post ar fi un fel de recompensă pentru clientela Puterii. Evident, mi se pare exagerat, am votat  împotrivă, dar PNL-PSD are 9 voturi din 13!
Tot în vară, s-a început demolarea Căminului Cultural din Valcău de Jos. O parte din deșeurile rezultate au ajuns într-o râpă de la intrarea în satul Ratovei. Deșeuri neselectate: plastic, polistiren, lemn, fier, moloz, totul la grămadă. Am semnalat imediat acest lucru primarului și viceprimarului. Acum gunoaiele nu se mai văd, partea proastă e că, cel mai probabil, au fost acoperite cu o altă mașină de moloz mai curat…


Am propus, de asemenea, construirea unui parc, loc de joacă, lângă Grădinița din Valcău de Jos, mi se pare un loc potrivit, central, dar fără trafic. Numai că acolo se dorește a fi construit altceva, primarul spunea Grădiniță cu program Prelungit, ceea ce n-ar fi rău, doar că pe pagina de internet http://salajeniiconteaza.ro/proiecte/casa-de-tip-familial-in-valcau-de-jos/ ni se prezintă proiectul unui Centru de copii abandonați (din comunitățile de romi), construit pe banii Bugetului Local. Nu se știe de unde se vor scoate banii pentru așa ceva, dar câtă vreme majoritatea PNL-PSD are majoritatea, proiectul va merge mai departe.casa-de-tip-familial

Din fonduri europene (prin Grupul de Acțiune Locală Crasna-Barcău, unde comuna Valcău este parte) s-ar putea construi, spre exemplu un vestiar decent la terenul de fotbal. Primarul mi-a spus că din acele fonduri (ipotetic 250 000 Euro), se va construi o capelă pentru folosul comunității. Și mai zicea că, aproape sigur, dacă ar fi să punem în balanță o Capelă sau Vestiarul pentru fotbaliști, cu siguranță pe primul loc ar fi capela. Nu pot decât să fiu de acord. Până la vestiar, echipa de fotbal trebuie să se bucure de băncile de rezervă pe care le-a așteptat de mai bine de 2 ani (promise fiind). Hmmm, iar îmi aduc aminte că în campania electorală noi, PNȚCD, spuneam că nu mai vrem să fim prostiți cu lucrări (achiziții) făcute în ultimul moment, de regulă în anul electoral. Nu cred așadar, că băncile de rezervă au fost achiziționate întâmplător în timp ce suntem în campanie electorală pentru parlamentare. Au fost promise de aproape 2 ani, s-au cumpărat abia înainte de Alegeri! Cred că cetățenii trebuie respectați tot timpul, nu doar din patru în patru ani. Lucrările publice trebuie făcute la timp și bine.
Am mai propus Consiliului Local ca în apropierea școlilor din comună, mai ales acolo unde traficul auto este mare, să fie amplasate bumpere, acele trambuline artificiale din cauciuc care determină reducerea vitezei mașinilor, cred că utilitatea lor ar fi evidentă mai ales lângă Școala din Valcău de Jos. Încă nu a fost luată în serios propunerea mea.
Ar mai fi de adăugat că am semnalat în cadrul Consiliului Local starea proastă a drumurilor din comună după executarea lucrărilor de canalizare.
Acestea sunt doar unele dintre luările mele de poziție, desigur activitatea Consiliului Local a fost mult mai bogată. Nu aș putea spune că nu am beneficiat uneori de sprijin din partea celorlalți consilieri locali, uneori chiar din partea consilierilor majorității (spre exemplu organizarea piesei de teatru), totuși constat un fel de enervare în momentul în care se vine cu idei noi, uneori nervii cedează și se ajunge chiar la un limbaj de bar. Unii au fost prea obișnuiți să nu li se pună în discuție ideile, uitând că democrația nu înseamnă dictatura majorității, înseamnă pluralitate. Eu cred că până murim tot învățăm, așa că ascult în continuare sugestiile și nemulțumirile voastre.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: